joi, 23 octombrie 2008

Aparitii publicistice – Radu Comsa, Revista Cultura


Opera omnia, caut casă
Sunt o prinţesă acum ce n-are a se-ngriji de arşiţa de-afară
şi nici de vreun vehicul de transport comun
ce ar avea de aşteptat când s-ar sfârsi feeria
Margareta Sterian, Recviem


Polivalenţa mijloacelor de expresie ale unei opera omnia ar trebui să fie o fericire mai mare decât suma expresiilor luate separat. Însă fericirea ideală e penalizată de cele mai multe ori de banalul practicii în manipulare postumă. Pentru că, dacă opera scrisă e uşor de depozitat în spaţiu şi timp, problematica fiind a transvazării spiritului prin tot felul de ediţii critice, opera pictată are nevoie de spaţiu vital în forma sa pur materială.
De obicei, omul unei opere mărunte se îngrijeste singur de posteritate, ca şi cum aceasta s-ar aprecia automat prin vitrina bricolată de artist. Aşa apar altare de familie, de obicei în ultima cameră a unui apartament de periferie sau, în cazul cel mai fericit, case memoriale ţinute în coada listei la bugetul comunal. Pentru ceilalţi, divi prin talent, posteritatea ar trebui să fie asigurată prin generozitatea celor mai potenţi dintre adepţi. Dar Anastase Simu şi Krikor Zambaccian sunt spirite aproape exctincte în Bucureşti astăzi.
Există însă un minim numar de personaje a căror semnificaţie majoră ar trebui să impună automat valorizarea patrimoniului de către comunitate. Dacă nu din recunoştinţă panteonică, măcar dintr-un minim spirit de investiţie în viitor. În Franţa, într-un orăsel de lângă Rennes, piaţa unde cortegiul lui Jean al XXIII-lea s-a oprit pentru ca pontiful să beneficieze de un minut de intimitate poartă numele său, nu atât din pură pioşenie, cât din aproprierea unui fulg al gloriei pontificale.
Când în plastica românească este pronunţat cuvântul “personaj”, imaginea Margaretei Sterian apare ca o reacţie pavloviană. Amelia Pavel a denumit-o astfel la propriu într-o caracterizare succintă, dar, dincolo de enunţul explicit, pictoriţa se detaşează sui-generis de plutonul pensulelor interbelice. Într-o vreme când condiţia creatorului-femeie era încartiruită în societăţi de genul “Ţesatoarele Gorjului” asistate maternal de Aretia Tăttărăscu, Margareta Sterian avea deja propriul univers, la ani lumină de pictura tradiţională “de Salon”. Recognoscibil instantaneu în orice perioadă a lungii sale creaţii, universul Margaretei Sterian e şi el plin de personaje. De la situaţia de privitor al Lagunei sau al bisericii din Poiana Ţapului, la mire sau dresor, personajele sale resping orice clasificare, dansează într-o lume liberă de foste sau viitoare “isme”.
Personajul real Margareta Sterian a depăşit şi el cu brio aceleaşi clasificări, ca un polimat al avangardei. În arta decorativă, colaborarea cu Marcel Iancu a generat cel mai formidabil duo din anii modernismului, dar nu numai atât, experimentele ceramice şi textile continuând în permanenţă . Poeziile sale au fost dublate de dolcezza modestiei în exersarea rolului de traducător.
A trăit gloria odată cu oraşul său, într-un apartament proiectat de prietenul Marcel Iancu, grija posterităţii fiind lăsată pe mai târziu. Foarte în spiritul acelor ani. După 1945, Margareta Sterian a intrat într-o recluziune care n-a penalizat însă creativitatea universului propriu, fantastic prin definiţie. A continuat experimentul artistic, exact avangarda în spiritul său, dar atunci pereţii apartamentului modernist au delimitat doar volumul confinat al bunkerului de refugiu.
Care este acum posteritatea Margaretei Sterian? Din fericire ea se află printre puţinii artişti cu un legatar valabil, Mircea Barzuca. Barzuca are altruismul punerii între paranteze a propriei creaţii pentru cea a Margaretei şi astfel activitatea sa pentru păstrarea vividă a personajului Margareta Sterian poate face antologie în cultura românească actuală. Premiile Margareta Sterian au deja notorietate în plastica noastră de secol XXI. “Opera pictată” (autor Mariana Vida) e un catalog exceptional în publicistica recentă a artelor vizuale şi e ultimul dintr-o serie care acoperă toate lumile sale, de la grafică la poezie şi traduceri. Când şi experimentele decorative vor fi publicate în volum, va avea privilegiul unei bibliografii complete, rarisimă pentru un artist polivalent în mijloace de expresie.
Bibliografia fiind cvasicompletă şi proiecte expoziţionale de anvergură la Tel-Aviv şi Viena anticipând plasarea Margaretei Sterian în contextul pe care îl merită, ca primadonă a avangardei mondiale, întrebarea naturală este ce lipseşte? Raspunsul e simplu. O casă. Apartamentul modernist, atelier celebru şi refugiu, nu oferă minima suprafaţă fizică pe care posteritatea o reclamă. De la tablouri şi tapiserii la grafică şi ceramică, opera omnia ar trebui să fie o fericire, dar, repet, fericirea trăieşte doar într-un spaţiu vital în care personajele pot respira. Halterofili şi mirese, ciclişti şi menine.
“Să fim noi oare tributarii castelelor din Spania, Mylords?”retorica Margaretei e simptomatică pentru eforturile lui Mircea Barzuca de a găsi o casă pentru patrimoniul artistei. Fără rezultat până acum. Resursele există, un exemplu fiind vânzarea de către RAPPS la licitaţie, în 2008, a unor imobile monument din strada Clemenceau, de care aparent nu mai avea nevoie. Exemplul nu e întâmplător ales, pentru că pe această stradă, exact vizavi, s-a aflat timp de decenii imobilul sindicatului artistilor plastici. Vila de la numarul 9, casa lui Galleron, arhitectul Ateneului, s-a vândut de la prima strigare, aş putea spune în tăcere (!!). Existenţa resurselor oficiale e însă insuficientă atâta vreme cât, tot oficial, în sprijinul plasticii Ministerul Culturii nu exhibă decat o impotenţă de un derizoriu absolut, vezi cazul UAP fără sediu. Sau căratul patrimoniului acesteia în cârcă, televizat la fapte diverse.
E foarte probabil ca avangarda românească să intre într-o rutină a promovării, dacă nu din sinceritate, măcar din motive de marketing cultural altoit glamour. Ar fi momentul ca măcar una din cele şapte primării să înteleagă că avangarda românească, uitata găină urbană cu ouă de aur, nu va putea rămâne fără personajele Margaretei Sterian. Iar acestea nu pot trăi fără o casă.

Autor – Radu Comsa