miercuri, 26 decembrie 2012

Interferente

Liceul de Arte Buzău are o sală de festivităţi cu numele Mihaelei Runceanu


Liceul de Artă “Margareta Sterian” din municipiul Buzău a inaugurat joi sala de festivităţi “Mihaela Runceanu”. Conducerea şcolii a oferit un minispectacol închinat cântăreţei Mihaela Runceanu, la care au participat, alături de elevi, cadre didactice, artişti de renume, precum Laurenţiu Cazan, şi părinţii regretatei artiste.

Evenimentul a avut loc între prieteni şi vecini, deoarece atât regretata Mihaela Runceanu, cât şi directorul instituţiei de învăţământ menţionate, profesor Mioara Sângeorzan, au locuit în apropiere, într-un cartier din oraş, formând o adevărată familie.

Viceprimarul Marcel Ciolacu a declarat că va sprijini iniţiativa reprezentanţilor Liceului de Artă de a construi o sală mult mai mare ca cea existentă. “Actuala sală, inaugurată astăzi este una totuşi de dimensiuni mici şi trebuie avut în vedere ca pe viitor Liceul de Arte să beneficieze de un spaţiu mai generos”, a precizat edilul, care a fost prezent la inaugurare.

http://adevarul.ro/locale/buzau/liceul-arte-buzau-sala-festivitati-numele-mihaelei-runceanu-1_50ae23ac7c42d5a66399eff4/index.html

Niciun comentariu: